Comunităţile, în context multicultural

Home Iași Comunităţile, în context multicultural

În ultimii ani, discuţia despre multiculturalism s-a transformat în dispută. Mulţi lideri politici europeni marcanţi s-au grăbit să declare sfârşitul multiculturalismului şi eşecul unor politici sociale care s-au dezvoltat în acest sens. În paralel, o serie de specialişti din mediul academic au scris în diverse publicaţii de prestigiu, analizând din perspective complexe sfârşitul multiculturalismului. Mai mult, în contextul ultimelor tensiuni la nivel internaţional în ceea ce s-a numit “ciocnirea civilizaţiilor” plecându-se de la diferenţe religioase, se pune iar în discuţie necesitatea sau dispariţia viziunii multiculturale.

Există şi voci contrare care consideră că doar un anumit tip de multiculturalism trebuie criticat în măsura în care impune limite stricte tradiţiilor culturale minoritare şi prea puţine punţi de legătură între ele. Din punctul de vedere a proiectului „Istoria minorităţilor – o abordare cultural artistică a diversităţii”, politicile publice multiculturale trebuie să îşi continue demersul creator şi incluziv deoarece se consideră că, dincolo de inserţie socială sau integrare socio-profesională, trebuie să se regăsească o serie de valori şi simboluri comune: egalitatea de şanse, respectul datorat celor diferiţi, schimbul perpetuu de experienţe unice şi sentimentul de solidaritate.