Începuturile oraşului Iaşi şi minorităţile din perioada sec. XV – începutul sec. XIX

Conferinţa “Începuturile oraşului Iaşi şi minorităţile din perioada sec. XV – începutul sec. XIX”, organizată joi, 9 aprilie 2015, la Muzeul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din str. Titu Maiorescu nr. 12, este susţinută de Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Rădvan, de la Facultatea de Istorie a universităţii ieşene şi de Dr. Dan Dumitru Iacob, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, din cadrul Academiei Române. Expunerea va porni de la constatarea potrivit căreia oraşele din Moldova au fost de la bun început structuri multi-etnice. Alături de români, aici au venit germani, unguri, armeni, ruteni („ruşi”), ţigani, mai târziu şi greci, evrei sau lipoveni. Oraşul Iaşi nu face excepţie de la această situaţie. Încă de la începuturile sale, pe lângă români, aici s-au stability armeni şi saşi. Putem identifica locul unde s-au aşezat după bisericile lor, cea catolică, destul de aproape de curte, cea armeană, dincolo de piaţa principal a oraşului. Declanşarea Reformei religioase în secolul al XVI-lea a atras pe saşi la protestantism, fapt ce a avut consecinţe negative asupra acestei comunităţi. Domnii Ştefan Rareş, Alexandru Lăpuşneanu sau Ştefan Tomşa i-au persecutat violent pe „eretici”, cum erau consideraţi protestanţii. În schimb, Despot vodă a hotărât numirea unui episcope pentru saşii şi ungurii protestanţi din Moldova, acestuia fiindu-I acordată misiunea de a „restaura bisericile dărâmate” de predecesorii săi. Creşterea manifestărilor de intoleranţă a avut ca effect plecarea unor grupuri importante de germane în Transilvania. Dintre saşi şi armeni, numai ultimii şi-au revenit după evenimentele de la jumătatea tumultosului secol al XVI-lea. În 1585-1586, Giulio Mancinelli ajunge la Iaşi, unde discută cu „armenii mulţi şi bogaţi” din oraş. Aceştia strânseseră averi din negoţul cu mirodenii. Comunitatea armeană îşi păstrează poziţiile şi în secolul XVII, când actele interne amintesc în mai multe rânduri pe Armenimea şi uliţa aferentă. Locul saşilor este luat treptat de unguri. Venirealor la Iaşi are se pare legătură cu extinderea folosirii pentru viticultură a dealurilor de lângă oraş. Numeroase acte din secolele XVI-XVIII se referă la plantarea de vii la Copou, Şorogari, Bucium, ungurii fiind cunoscuţi pentru tehnicile lor bune din acest domeniu. În rândul puţinilor catolici din oraş se aflau şi polonezi, raguzani, italieni, chiar francezi, precum Gaspar Caillé şi Jean Viollier, ceasornicari amintiţi în mai multe rânduri în documentele veacului al XVII-lea. Pe fondul creşterii influenţei otomane, sporeşte şi numărul oamenilor veniţi de la sud de Dunăre: greci, bulgari, sârbi, albanezi, turci şi evrei. Se remarcă grecii, implicaţi în special în comerţ, dar şi turcii, care se ocupau şi cu cămătăria. În ceea ce-i priveşte pe evrei, până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, aceştia erau în număr destul de mic, fiind veniţi atât din sudul Dunării, cât şi din Polonia. În 1557, într-un testament păstrat în arhivele Liovului este menţionat şi Abram de Iaszi, care după nume pare evreu, probabil una din primele menţiuni ale unuie vreu în oraşul de pe Bahlui. Din a doua parte a secolului XVIII, numărul lor creşte, pe măsură ce tot mai mulţi părăsesc Galiţia pentru a se aşeza în Moldova; majoritatea se stabilesc în mahalaua din Târgul Făinii, o altă parte preferând zona de la ieşirea din oraş, la Podul Roş. În aceeaşi perioadă, încep să vină la Iaşi şi ruşi lipoveni, care şi-au ridicat o biserică dincolo de Bahlui, la finele secolului al XVIII-lea.

1 Comment. Leave new

Many thanks for sharing your experiences with others. You’re really building a difference.

Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *